Grasse...Oda pentru iasomie: traditie, arta și industrie la Grasse

Grasse....Odă pentru iasomie: tradiție, arta  și industrie la Grasse 

Încă din timpul studenției mi-am dorit să ajung în “Imperiul parfumului“ la Grasse și să vizitez oricare dintre cele trei fabrici de parfum atat de cunoscute : Fragonard, Gallimard sau Molinard. În fapt se pare că numarul lor este mult mai mare, cam 30.

La absolvirea facultătii, tema proiectului meu a fost obținerea esenței de iasomie plecând de la antranilatul de metil (un ester al acidului antranilic). Da, pe cale chimică si tocmai de aceea am fost fascinată de obținerea  pe cale tradițională a parfumurilor într-o fabrică de prestigiu.

După cum citisem în revista “Chemical abstracts"- o publicație a Societatii Americane de Chimie - pe care o găseam prin anii aceia la biblioteca, un japonez brevetase obținerea acestei esente de iasomie pe cale chimică, dar cu un randament foarte scăzut de numai 4%, insignifiant dacă ar fi trebuit să fie aplicat la scara industrială. Luni de zile am petrecut pregatind partea teoretica a lucrarii mele în sala de lectura a Institutului Național de Informare și Documentare (INID) situat, pe vremuri, în apropierea fostului magazin “Eva”. Industria parfumurilor era foarte dezvoltată, nu însă și la noi în țară, unde da, era fabrica "Miraj", dar mă îndoiesc că s-ar fi aplicat atunci astfel de procedee tehnologice. Citeam despre noțiuni care în cazul unui parfum îmi erau total necunoscute, curiozități care mă incitau și găseam teribil de interesant să lucrezi într-o astfel de zonă, deși nu aveam nici un fel de informație sau nu știam mare lucru despre ”lupta”  pentru obținerea unui parfum de lux până la lansarea lui pe piață.

Am călătorit mult și, desi am ajuns de mai multe ori în sudul Franței, parcă era un făcut: alte planuri, alte proiecte de concediu, modificări de rute turistice de ultim moment, așa încât am amânat călătoria de la an la an. După ce am citit cartea lui Patrick Süskind și am vazut filmul “Parfumul” al cărui personaj, Jean-Baptiste Grenouille, prin metodele lui de cercetare absurde și crude mi-a facut pielea de gaină, mi-am propus ferm să ajung și chiar am vizitat atelierele Fragonard de două ori. Aici, la aceasta fabrică, în 1921, Ernest Beaux a obținut renumitul Chanel no. 5 din florile de iasomie, cultivate chiar la Grasse, pe care le-a combinat cu trandafirii care înfloresc in luna mai și cu santalul adus din Madagascar. O rețeta de succes a unei esențe de parfum cu un miros suav, exotic care se respectă cu sfințenie și azi.

Am plecat dimineața devreme din Nisa în speranța că voi putea vizita și Muzeul Auguste Renoir, însă neșansa m-a însoțit mereu: am ajuns la Cagnes-sur-Mer, dar lucrările de restaurare tot nu erau încheiate. poate mai avansate ca in anul anterior cand mai trecusem pe aici. Din nou acest obiectiv turistic a rămas pe altadată.

Ar mai fi fost de vazut în zona până la Grasse și Castelul Grimaldi din Hautes-de-Cagnes. Data viitoare! Am parcurs cei 45 de kilometri într-un suflet. Chiar dacă mai erau și alte obiective turistice, prima oprire a fost la fabrica veche sau “istorică”. 

Turul este gratuit, se poate merge pe toate fazele procesul tehnologic, se pot vedea toate etapele de fabricație ale unei esențe de parfum. Nu trebuie omis nici turul gratuit al fabricii noi.

Ce poți spune când afli prima dată că 550 de grame de iasomie sunt obținute de la 350 kg de flori culese? Sau ca un culegător adună circa 500 de grame de flori pe ora? Că să nu mai vorbim că un kilogram de flori de iasomie costa 70.000 euro? Sau că e nevoie de o tonă de flori de iasomie pentru a obţine un litru de parfum ? Atunci da, înțelegem de ce iasomia, această “regină" a florilor din Orient și numită în arabă “darul lui Dumnezeu”, este atât de prețioasă.

Florile sunt venerate aici la Grasse și dintotdeauna a existat o preocupare a locuitorilor săi de a le cultiva și culege conform unor reguli nescrise în vederea obtinerii esențelor de parfum, uleiurilor sau chiar sapunurilor ,inca de la 1729.

Combinațiile de flori de iasomie, frezie, trandafiri, șofran, flori de portocal, coacăze sau ambră, mosc sau lacrămioare, violete sau caprifoi, toate dau cele mai diferite mirosuri: calde, exotice, pana la cele usor piperate sau uneori agresive, cu note florale sau fructate.

Marile case de parfumuri precum Casa Dior sau Chanel încheie contracte pe perioade de câțiva ani cu cultivatorii și se asigură că sunt respectate toate condițiile astfel încăt mirosul cunoscut de client să nu fie afectat.

Ne-am alăturat grupului de turiști foarte eterogen ( italieni, danezi, nemti, romani, spanioli) și am așteptat sa fim conduși prin toate sălile.

Personalul fabricii istorice nu era numeros, dar era strict specializat pe anumite operații (anumiti angajati fie lucrau cu pipetele și umpleau flacoanele de esențe, altii le ambalau) și parca lucrau cu și mai mare spor cand se simțeau priviti de ochii avizi ai vizitatorilor.

Mai întâi ni s-au oferit explicații, multe explicații care m-au făcut să privesc fabricarea parfumurilor nu numai ca pe o industrie banoasă ci și ca pe o adevarată artă, să înțeleg că meseria de “perfumer” necesită abilități olfactive deosebite și că o esență trece prin multe schimbări până ajunge într-un flacon de sticla.

Istoria a inceput la 1926 cand Eugene Fuchs a deschis o parfumerie, apoi pe parcursul catorva generatii urmasii au dezvoltat afacerea si au denumit-o astfel in onoarea pictorului nascut la Grasse, Jean-Honore Fragonard, pictor si gravor, reprezentant al stilului rococo din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Am pătruns mai întâi intr-o sala mare, cu cazane uriașe unde are loc distilarea florilor recoltate înainte de căderea zorilor sau înainte de scăpătatul soarelui, după caz. Ghida a accentuat că este important sa se respecte regulile de recoltare si că in acest moment cea mai mare parte a florilor se cultivă în Egipt și India, pe suprafețe întinse. Ne-a explicat apoi care este diferența între apa de toaletă, parfum și esență, normal ca era vorba de concentrații diferite. Astfel, apa de toaleta conține cam 10% din esență florală, apa de parfum 25%, iar parfumul 50%.

Mai întai, florile recoltate se așazau pe niste paneluri care aveau un strat de grasime de porc și care erau introduse într-un fel de bain-Marie, după care urma o extracție cu solvent. 

Perioada cât rămâneau pe paneluri depindea de tipul florii, de exemplu pentru iasomie dura chiar și o lună până se elibera mirosul. Grasimea absorbea parfumul astfel eliberat si se dizolva în alcool. Procedeul este cunoscut sub numele de " l’enfleurage à chaud”. 

Am intrat apoi in sala de distilare unde am avut cea mai placută senzație olfactivă pe care am simțit-o vreodată în viața mea. Si aici si  în momentul în care am intrat in sala în care se filtrau esențele aromele pluteau in aer. Nu era nimic agresiv, dimpotriva: parcă vaporii de parfum se impregnaseră peste tot și coborau ușor-ușor spre noi. stimulându-ne simțurile si declansand emotii subtile.

Nici nu pot descrie a ce mirosea: vanilie, caramel, piper, portocala, gardenie. A fost minunat. Dacă la prima vizită în aceasta fabrică m-am lasat amețită și îmbătată de arome, acum am fost foarte atentă la reziduul nefiltrat de pe pâlnie pe care l-am mirosit îndelung. De ce? Păi, cum să-mi aleg la sfârșitul vizitei apa de toaleta sau  de parfum care îmi placea cel mai mult? Mirosurile din acea sală te zăpăcesc cu totul, te înseală, la un moment dat nici nu le mai distingi. De aceea, repet : mare atenție la aromele de pe aceste pâlnii de filtrare.

Există, în scopul prepararii esentei, specialiști anume pregătiți în Școlile de Parfumerie, din care cea mai importantă este la Grasse. Persoana cu astfel de abilități înnăscute, specialistul care poate deosebi pana la 3000 de mirosuri diferite - asa cum reușea personajul Jean-Baptiste Grenouille din romanul “Parfumul”- se numește  “nas”. El este cel care combină esențele pentru a ajunge la forma de uttilizare, are o viata foarte austera, linistita, fara stres și mănâncă necondimentat, nu bea alcool. Toate aceste restricții previn diminuarea simțului sau olfactiv …si ii aduc castiguri fabuloase. In lume, in acest moment, nu sunt mai mult de 1000 de “nasuri”si doar 50 dintre ei disting pana la 3000 de arome. Am zarit si incaperea unde lucreaza acest “nas” care în permanență controlează, respinge sau admite amestecul de arome.

În fiecare an sunt create multe arome de parfumuri, puse în vănzare, unele rezistă doar cateva luni, apoi dispar, iar “nasul” își incepe munca din nou si din nou. Piata este cea care hotaraste, mai mult decat “nasul”, care aroma are succes si care trebuie retrasa. Am aflat spre sfarsitul vizitei ca exista si o traditie la Fragonard, potrivit careia in fiecare an este “omagiata” o floare, de exemplu in 2012 a fost violeta si in 2013 margaritarul sau lacramioara.

Ambele fabrici vizitate si cea istorica si cea noua au farmecul lor: predomina arta artizanala la cea istorica si mijloacele moderne la  cea din zilelel noastre. La fabrica moderna mi-a placut  mult zona de fabricatie a sapunurilor, care este mai bine reprezentata, si mai ales finalul operatiilor inainte de ambalare, acolo unde un tanar constiincios taia la o masina speciala, cu precizie de chirurg, calupurile mari in cele mai diverse forme.

La sfarsitul vizitei am patruns in niste sali mari, unde erau expuse colecții întregi de esențe în flacoane aurii, în marea lor majoritate, pentru a nu se degrada sub influența luminii. Aici am aflat ca parfumurile, esentele nu trebuie păstrate mai mult de doi ani: nu numai ca îsi pierd mirosul original, dar se descompun în fracțiuni și compusi chimici care sunt toxici pentru piele.

Inainte de a admira toate acestea, am participat și la un fel de concurs foarte amuzant în care toți vizitatorii erau rugați să recunoască, asemeni “nasului”, cam din ce era compus amestecul cu care erau impregnate benzile de hartie special pregatite pentru această demonstrație. 30 de minute extraordinare în care fiecare încerca să recunoască compoziția. Era destul de greu. Unele aveau un miros natural, ca de exemplu esenta numita sugestiv  “Steaua”, care conține: bergamota, lămâie, măr, ghimbir, gardenie, lacramioara, iasomie, lemn de cedru si ambra, alta acare avea o aroma  fructata si intitulata “Insula dragostei” ce contine: trandafir, iasomie, liliac, lacaramioara, mosc si ambra sau esenta cu miros floral: “Fragonard” deosebita: bergamota, mandarina, zam,bila, crin, caprifoi, iasomie, lemn de ambra, mosc, arome orientale etc. 

Exista in sala unde se pot cumpara esentele niste mini cataloage care prezinta compoziția foarte clar compozitia fiecarei esențe și care pot fi consultate concomitent cu mirosirea lor. Prețurile sunt foarte avantajoase, cam 30 de euro pe 100 ml. Eu mi-am cumparat “Diamant” care aduce a arhicunoscutul produs Lancôme “La vie este belle” și in anul urmator “La Belle du nuit” , care semăna parca a ceva de Givenchy, cred “Player for her”.

De fapt, cand mi-am ales “Diamantul”, o vanzatoare draguta, pe care am sucit-o in fel si chip cu tot felul de "pretentii", m-a întrebat cam ce prefer informandu-ma ca celebrele Case de parfumuri Lancôme, Chanel sau Dior preiau cele mai de preţ esente florale de la Grasse ca baza pentru retele lor originale. La dorința mea am "colaborat" pentru a primi recomandări cât mai apropiate de gustul meu. As vrea sa spun aici că deși au fost prezentări de esente, sfaturi și recomandări, nu mi s-a impus să cumpăr nimic, nu am fost fortata, placerea aceasta rămâne la latitudinea fiecărui vizitator.

Fabrica istorica Fragonard se afla pe Bulevardul Fragonard la numărul 20. 

Am iesit încântată de tot ceea ce văzusem și voiam neapărat să vizitez și Muzeul Internațional al Parfumurilor aflat nu departe, in aceeasi zona.

Consider ca aceasta e ordinea fireasca a celor doua vizite : mai întâi să aflu  ce înseamnă azi obținerea unui parfum și apoi ce însemna acum câteva mii de ani aroma pe care, din cochetarie, femeile au folosit-o dintotdeauna si cum era pastrata. La acest Muzeu Internationala al Parfumului, cele peste
50 000 de exponate sunt aranjate și prezentate în ordine cronologica, pe țări și aranjate sugestiv, . Poate fi vazut chiar si "cosmetică de voiaj" a RegineiMariei-Antoaneta. Acest muzeu este situat pe Boulevard du Jeu du Ballon, la numarul 2. 

Bineînțeles că puteam alege să vedem și Fabricile Molinard sau Galimard care sunt chiar mai vechi decât Fragonard, au fost infiintate de pe la 1729, dar…am ales așa. Poate data viitoare!

La o distanță mică, pe Strada Jean Ossola, la numărul 14, se află si Muzeul Jean-Honore Fragonard. Voiam să îl “cunosc” pe pictor pentru că trebuie să recunosc că nu văzusem până atunci vreo pictură de-a lui. Știam doar ca Fragonard a pictat scene frivole cu personaje rubiconde, fiind  influentat de Peter Paul Rubens si Frans Haals. Vizita este gratuita.

Am aruncat o scurta privire si in interiorul Catedralei Notre-Dame-du-Puy unde poate fi admirată o lucrare religioasă de-a sa alături de trei picturi ce îi aparțin lui Rubens.
În timp ce mergeam spre locul de parcare, mă gândeam că avusesem șansa să aflu din pură întamplare, de pe internet, că unul dintre cei 400 de “nasuri” validate de Institutul de la Versailles este un arhitect roman, fost olimpic la chimie, care traiește și are propriul sau atelier de creatie la Paris de mai bine de 20 de ani. Se numește Octavian Coifan și este cunoscut și pentru faptul ca o esenţă creată de el a fost pe placul Madonnei.  

Vizita la Grasse mi-a intarit convingerea ca jocul cu aromele este de fapt jocul cu banii! Cu foarte multi bani!