Am plecat din Nisa la 9h00 dimineata si intr-o “mare fuga " am parcurs cei aproximativ 999 de kilometri pana la Bilbao, mergand pe autostrada A4 cu determinare si perseverenta si doar cu o oprire de cateva ore la Lourdes. Practic, am strabatut intr-o zi tot sudul Frantei.
Am ajuns foarte tarziu in Bilbao si am mai ratacit vreo ora pana la Hotelul Seminario situat la 20 de minute de oras, de fapt in Derio, pentru ca GPS-ul ne-a jucat o festa, noi eram prea obositi iar simtul de orientare a functionat mai greu. In receptie, asa cum ne asteptam, nimeni nu vorbea decat spaniola si limba euskara, dar cum lucrurile functioneaza corect, chiar nu a fost nevoie de cuvinte: acte de identitate, bani si cheia de la camera. Cazare mai mult decat excelenta, 60 euro/pe noapte. Camera a fost enorma, baia enorma, spatiu generos, lifturi de sticla exterioare...dar ...pe langa temperaturile enorme si greu de suportat mai aveam de-a face si cu tantarii !. Din pacate nu existau plase la ferestre. Cum se spune: nu le poti avea pe toate, dar ne-am descurcat si am scapat de teroarea lor.
Dimineata ne-am miscat repede pentru ca ardeam de nerabdare sa vad acest oras frumos. Am simtit in camera un miros ciudat, de ars, ceva parca venind de la un cuptor. Aveai senzatia de cald si venea un miros de pulbere arsa...Hotelul este gigantesc si are 76 camere pe etaj, fiind situat intr-un fost parc industrial .
Am coborat si ne-am deplasat cu masina. In oras un lucru interesant: chiar daca parcarea a fost gratuita, tot a trebuit sa scoatem o chitanta de la automat si s-o postam pe bordul masinii. Masina a ramas pe chei, iar noi am urcat cu ajutorul unui lift de sticla de pe malul Nervionului pe un alt nivel al acestui superb oras, foarte aproape de Muzeul Peggy Guggenheim, care a fost primul dintre obiectivele turistice vizitate.
Minunata cladire, inaugurata in 1997, a fost conceputa de celebrul Frank Gehry, care in filmul documentar “Sketches Of Frank Gehry”, realizat in 2005, a afirmat ca opera sculptorului roman Constantin Brancusi, a designerului finlandez Alvar Aalto si a arhitectului american Philip Johnson au constituit sursa majora a inspiratiei sale in realizarea proiectului.
In fata muzeului se afla tot felul de “ciudatenii”, de statui si instalatii care sunt un preludiu reusit pentru arta contemporana din interiorul sau.
Poate fi imaginat muzeul fara sculptura in bronz aflata la intrare “Mama paianjen” conceputa de catre Louis Bourgeois pentru Tate Gallery si dedicata mamei sale?
Fara simpatica figura, catelusul realizat din flori naturale de catre Jeff Koons, un artist american nonconformist? Catelusul “Puppy” este de fapt o imensa structura de otel, inalta de 13 metri pe care se planteaza 60 000 de flori diverse si frumos colorate, in special petunii. Structura poseda un sistem intern de irigatii si, surprinzator, pe masura ce plantele se dezvolta, “Puppy “ isi schimba culoarea.
Si, undeva, in alt plan, se zaresc straluncind in soare niste bile mari de otel. Aceste bile sunt "lalelele" lui Jeff Koons. Interesanta reprezentare!
Chiar inainte de a intra in muzeu, ne-am cufundat in “ceata deasa”creata de japoneza Fujiko Nakaya. Este o premiera mondiala, un fel de sculptura atmosferica realizata din ceata artificiala care este produsa dintr-o mie de tevi. Nici nu auzisem de asa ceva pana sa ajung in Bilbao si-mi pare rau ca nu se distinge prea bine in poza.
Totul este ingenios si deosebit. Cele 30 000 de placute de titan care acopera muzeul stralucesc intens in soare si ai senzatia ca te pregatesti sa intri intr-o nava extraterestra, ceva de genul “Star Trek”. Si nu e doar senzatie: curand te convingi ca este chiar asa.
Poate fi imaginat muzeul fara sculptura in bronz aflata la intrare “Mama paianjen” conceputa de catre Louis Bourgeois pentru Tate Gallery si dedicata mamei sale?
Am pasit curioasa iar in interior m-am simtit intr-un alt timp, intr-un alt secol…
Mai intai se patrunde in “Zona zero”, o sala imensa si conceputa ingenios ca o interfata vizitator-muzeu, un spatiu modern cu jocuri multimedia, unde gasesti cataloage, audioghiduri, banci, locuri de depozitare bagaje, casa de bilete (13 euro a fost un bilet) si tot ce iti pot asigura cea mai reusita vizita intr-un muzeu dotat cu cele mai recente tehnologii din acest punct de vedere. Ochii se plimba in toate directiile, spre imbinarea de sticla si marmura, mintea se straduieste din greu sa contureze o forma geometrica anume, sufletul innobilat de arta noua anticipeaza o bucurie totala.
Atriumul este o sala de dimensiuni enorme lunga de 130 metri si lata de 30 metri, care ne ineaca in albul primar, in lumina alba de la “inceputuri”. Din colectia permanenta a muzeului vedem aici un amsamblu de piese numit “The Matter of the time”(1995-2005) a lui Richard Serra, o lucrare magnifica care emana de “contemporaneitate”, de prezent, care exprima sensul si spiritul lumii moderne in care traim. Cele opt exponate sunt pozitionate direct pe pavimentul salii si le poti admira din toate partile, iti creeaza pe masura ce te afunzi printre ele si pasesti tot mai curios printre peretii tacuti si maronii o senzatie de miscare elipsoidala…Toate impreuna cantaresc …1034 tone.
Pe cele trei etaje se pot admira tablouri apartinand colectiei “Art en guerre” , “Arta in razboi” de la Picasso la Dubuffet sau “Le baroq debride”…unde-l amintesc pe Zurbaran.
Am petrecut doar trei ore de revelatie, doar trei ore in care am admirat insa picturi celebre ale lui Cezanne, Kandiski, Mondrian, Chagall sau Warhol, ce au fost grupate intr-un tot unitar fie pe tematici religioase, fie senzuale, grotesti sau comice…Si i-am zis: “Capitolul al II-lea!” Primul l-am “deschis” la Venetia…Ar mai fi de vazut dintre cele trei muzee Peggy Guggenheim, “fratele “ aflat la New York…Ei, Peggy, a fost o americanca excentrica si bogata, una din marile pasiuni ale lui Constantin Bancusi (cu care in 1940 a avut o relatie), o mare colectionara de arta, fata lui Benjamin Guggenheim pierit in urma scufundarii Titanicului. Da, ea, Peggy Guggenheim, o mare iubitoare de arta, a cumparat trei opere ale marelui Bancusi: “Muza”, “Măiastra” şi “Pasărea în văzduh”.
Am iesit tulburata din muzeu si am plecat pe strazile animate din Bilbao, un oras frumos si modern, cu cladiri viu colorate. Chiar langa muzeu se gasesc si doua poduri pietonale: Zubizuri realizat din sticla si metal de catre Santiago Calatrava (1995)
si o pasarela captusita cu lemn, Pedro Arrupe. Si nu departe trece si un tramvai super modern…
Am plecat, mai departe, pe Bulevardul Gran Via Lopez de Haro care poarta numele intemeietorului orasului. Acesta are o lungime de un kilometru si jumatate si o latime de cincizeci de metri.
Foarte frumoase sunt si picturile de sub arcade:
De o parte si de alta, il incadreaza cladiri frumoase, cladiri cu o arhitectura deosebita. Am constatat ca, desi sunt foarte diferite si in culori care descrise par stridente,
ele fac parte dintr-un “tot “ complet care se armonizeaza perfect. In general toate cladirile sunt refacute, sunt ca si noi. Fatadele sunt interesante datorita balcoanelor inchise intr-un mod original.
Seamana oarecum cu casele de la munte de pe la noi. De fapt, arhitectura din Tara Bascilor nu seamana deloc cu cea tipic spaniola, ci este robusta si simetrica si mai degraba seamana cu stilul de case german, austriac sau elvetian.
Am ocolit Gara, “Estacio de la Concordia”,
Foarte frumoase sunt si picturile de sub arcade:
Dupa Teatrul Arriaga ne-am continuat drumul si am ajuns in fata Palacio de la Diputacion.
De aici am ales sa trecem putin prin Casco Viejo, sufletul Euskadi, cred ca cea mai frumoasa zona a orasului Bilbao. Initial avea doar trei strazi, dar mai tarziu s-au demolat o parte dintre cladiri si s-au construit inca patru strazi care azi alcatuiesc ceea ce cunostem sub denumirea "Sapte strazi", Las 7 Calles. Am hoinarit un pic pe cateva dintre acestea: Calle del Coreo, Calle Tenderia, Calle de Zamuzio, Artekalle.
In 1979 Casco Viejo a devenit zona pietonala si a cunoscut o infloritoare dezvoltare comerciala. Aici te asteapta un hatis de localuri, cafenele cochete si restaurant ademenitoare, dar si tot felul de magazine pe o suprafata ce totalizeaza 24 000 metri patrati.
Daca ma gandesc ca celebra Piata din Cracovia are 10 000 metri patrati si ne-a luat ceva timp s-o inconjuram si s-o exploram, atunci aici a fost destul de greu sa colindam .
Am revenit si am intrat intr-un parc dragut, ne-am odihnit pe o banca si am luat-o intr-o directie oarecare: am ajuns in Plaza Federico Moyua sau Elliptic Square, cea mai frumoasa piata a orasului Bilbao. Nu este deloc mare, seamana intr-un fel cu Piata Victoriei, doar ca este plina “ochi” de covoare cu flori si iarba verde, intr-un aranjament ce aminteste de conceptele de gradina “a l’anglais” si “a la francaise” In centru este o fantana cu patru nivele care arunca jeturi de apa in toate directiile. Exista banci si poti sa-ti tragi sufletul sau sa privesti cladirile importante ce o strajuiesc: Hotelul Carlton, Hacienda Estatal, Palacio Chavarri, Torre Iberdrola des Plaza Moyua (2011). Foarte interesant mi s-a parut Palacio Chavarri pentru fatada si acoperisul sau. A fost proiectat de arhitectul belgian Paul Hankar in 1889.
Piata a fost realizata in 1876 si ridicata pentru un fost primar al orasului Federico Moyua Salazar.
Asa cum arata in forma actuala este dupa restaurarea care s-a terminat in 1997, pentru a integra si gura moderna a metroului, opera a lui Norman Foster. Din aceasta piata pornesc opt strazi mari ca niste raze. In poza se vede, in fundal, iesirea super moderna a metroului printr-un tunel de sticla.
Orasul are cateva piete care nu trebuie ratate: Plaza Circular (cu statuia intemeietorului orasului , Don Diego Lopez de Haro), Plaza Miguel Unamuno si frumoasa Plaza Nueva, dar si multe constructii vechi si bine conservate: Palacio Arana (1590), Palacio John sau Bursa (1727), Palacio Gomez de la Torre, multe poduri care leaga orasul nou de orasul vechi sau numai cele din orasul vechi: Puente Colgante, Puente de la Ribera.
La fel de deosebita este si Primaria din Bilbao construita in 1892 pe locul unei vechi manastiri numita San Augustin, de catre arhitectul Joaquin Rucoba, acelasi ca si pentru Teatru Arriaga .
Nu am beneficiat de turul ghidat gratuit pentru ca era duminica. In urmatoarele zile am continuat cu celelalte orase precum Guernika, Vitoria-Gasteiz, Pamplona si Donostia-San Sebastian, asa ca... poate alta data.
La fel de deosebita este si Primaria din Bilbao construita in 1892 pe locul unei vechi manastiri numita San Augustin, de catre arhitectul Joaquin Rucoba, acelasi ca si pentru Teatru Arriaga .
Tot deosebite mi s-au parut si Catedrala Sfantului Iacob, foarte colorata, din caramida rosie,
un punct important aflat pe Drumul Pelerinului spre Santiago de Compostela precum si Iglesia de San Nicolas.
Am traversat spre seara Parcul Doña Casilda de Iturrizar, un fel de "jardin a l'anglais" foarte dragut, placut, odihnitor cunoscut si sub numele de "Parcul ratelor" pentru ca se afla aici multe rate, lebede si pauni regali.
Vara este cadrul ideal pentru spectacolele in aer liber...chiar de vis.
Si ar fi pacat sa nu amintesc de specialitatile culinare “Bacalao al pil-pil”, cod desarat cu usturoi cu garnitura de cartofi copti.
Codul este “starul bucatariei basce” si, in particular, este specific pentru Biskaia si Bilbao. El face parte din hrana zilnica si se prajeste in ulei de masline si usturoi dupa care se asezoneaza cu doua tipuri de sosuri special pregatite " a la Vizcaina". O varianta este cea in care se toarna peste cod un sos consistent de rosii, ceapa rosie, ceapa alba, usturoi, cartofi taiati cubulete si ardei rosii iuti cultivati in fermele de langa Bilbao. Sosul din a doua varianta, mai rafinata, nu are rosii, ci supa de vita. Si totul trebuie “udat" cu vin de Rioja Alavesa sau Chacoli. Pentru cei aflati in criza de timp se recomanda macar sa guste un “pintxos”, adica varianta basca a tapasului spaniol…bun-bun!
Preturile sunt acceptabile in mai multe locatii. De exemplu la “Taberna Entremuseos” ( Juan Ajuriaguerra, 23) meniul zilei compus din doua feluri principale, paine si o bautura racoritoare este 15,95 euro. Dar se poate alege varianta medie de 12,95 euro (fara jus). Pentru copii este 10,90 euro.
Am petrecut o zi completa in Bilbao: cu vechi, cu nou, cu apa si flori, cu arta contemporana si ...un peste bun...Spre hotel! Maine...Guernika!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu