Am ales o cazare la 68 de kilometri de Verona, in mica localitate Quinto Vicentino la pensiunea “Oro del tempo” (Via Adige, 7) situata in zona rurala Veneto. Pretul a fost de 55 EUR/noapte. Chiar daca pare un pret mare la prima vedere, va marturisesc ca, atunci, a fost cel mai scazut din zona, si asta pentru ca am facut rezervarea inca de la inceputul lunii mai. Jos se afla un living generos cu o chicineta complet utilata avand tot ce este necesar pentru pregatirea si servirea mesei,
frigider, wi-fi gratuit; alaturi era si baia iar sus, urcand pe scari, se ajunge in dormitorul pentru trei persoane.
In curtea interioara gaseai un loc de plaja amenajat precum si un loc de joaca pentru copii.
In acest an, Verona a fost doar o etapa din concediul nostru, chiar prima pot spune.
Cat despre proprietar, am numai cuvinte de lauda: pe langa faptul ca ne-a oferit gratuit micul dejun ( desi acesta nu era cuprins in pretul camerei ) a demonstrat cat de corect este cu turistii, si pot spune asta povestind o intamplare draguta; mi-am uitat, din graba, la plecare, cateva lucruri personale si produse cosmetice, l-am sunat pe proprietarul pensiunii de pe Autostrada dei Fiori, de indata ce am realizat ca nu le-am luat, iar acesta, foarte amabil si politicos, mi-a sugerat sa trec sa le iau la intoarcere, ceea ce am si facut. ”Jos palaria, signore !" As fi vrut mult sa poposim tot in aceasta pensiune si la intoarcere, dar am gasit ceva la fel de frumos in apropiere, “Il Rustego” in Rubano. Si aici vis, pentru 44 EUR/noapte plus mic dejun inclus.…Da, o vila din secolul al XIX-lea situata intre Padova si Vicenza care a fost transformata in hotel (totul ok); imediat, in poza, se vede balconul camerei in care am dormit.
Cat despre proprietar, am numai cuvinte de lauda: pe langa faptul ca ne-a oferit gratuit micul dejun ( desi acesta nu era cuprins in pretul camerei ) a demonstrat cat de corect este cu turistii, si pot spune asta povestind o intamplare draguta; mi-am uitat, din graba, la plecare, cateva lucruri personale si produse cosmetice, l-am sunat pe proprietarul pensiunii de pe Autostrada dei Fiori, de indata ce am realizat ca nu le-am luat, iar acesta, foarte amabil si politicos, mi-a sugerat sa trec sa le iau la intoarcere, ceea ce am si facut. ”Jos palaria, signore !" As fi vrut mult sa poposim tot in aceasta pensiune si la intoarcere, dar am gasit ceva la fel de frumos in apropiere, “Il Rustego” in Rubano. Si aici vis, pentru 44 EUR/noapte plus mic dejun inclus.…Da, o vila din secolul al XIX-lea situata intre Padova si Vicenza care a fost transformata in hotel (totul ok); imediat, in poza, se vede balconul camerei in care am dormit.
Chiar imi amintesc de caruta simpatica din fata hotelului (adresa: Rubano, Via Rossi, 16).
Puteti sa o alegeti pe oricare, depinde, bineinteles, si unde vreti sa ajungeti: Padova, Vicenza sau Verona, ca sa faceti o alegere potrivita pentru cazare.
Dimineata ne-am trezit incet, am mancat in liniste si am ajuns cam in 70 de minute la Verona, la o parcare (gratuita) pentru intreaga zi. Aveam o idee despre oras inca din anul anterior, cand ne oprisem seara, pentru cateva ore, in Plazza Bra, doar cat sa ajungem la un obiectiv turistic ce atrage turistii parca mai mult din motive sentimentale decat de cele legate de arta, adica Casa di Giulietta.
Anul acesta hotarasem sa luam cardul turistic si, normal, voiam sa intram cat mai repede in posesia lui, fapt ce ne permitea vizitarea obiectivelor noastre turistice. Este recomandabil de cumparat, desi este pentru doua zile si costa 15 EUR/persoana, pentru ca faceti economie, dupa trei-patru tinte turistice vizitate pretul cardului se amortizeaza. In plus, daca aveti din timp toate informatiile referitoare la adresa si programul de vizita pe ore, Verona (fara shopping sau distractie) se poate vedea, in linii mari, intr-o singura zi, utilizand acest card care se cumpara de la primul obiectiv turistic vizitat. Este doar o recomandare, bineinteles, dar a fost o idee foarte inspirata.
Am ajuns in mai putin de 20 de minute in Plazza Bra unde se zareste, de la departare, Arena cea atat de cunoscuta si populara, alaturi de Casa di Giulietta, cautata de turistii atrasi de frumoasa legenda a celor doi indragostiti.
Arena din Verona este cel de-al treilea cel mai mare amfiteatru roman din Italia, dupa Colosseum din Roma și Arena di Capua.
Este destul de bine conservata, avand in vedere anul constructiei sale: 30 d. Christos.
Candva Arena a fost teren de lupta pentru gladiatori, azi este trasformata in cea mai mare “sala in aer liber” de divertisment muzical din lume.
Candva Arena a fost teren de lupta pentru gladiatori, azi este trasformata in cea mai mare “sala in aer liber” de divertisment muzical din lume.
Are o capacitate de peste 15 000 locuri, dar interesant este faptul ca, desi construita in urma cu aproape 2000 de ani, are o acustica perfecta incat cei care concerteaza aici cu vocea nu trebuie sa fie ajutati de microfoane. Va vine sa credeti? Ei bine, da!
Am intrat sa o vizitam (aveam card si ne-am propus sa contabilizam toate intrarile), biletul ar fi fost 6 EUR/persoana fara card. Decorul era deja aranjat pe scena, doar aici se prezinta un repertoriu muzical foarte bogat incepand cu luna iunie si pana in septembrie. Am aflat ca in ultimul timp Arena este utilizata si pentru spectacole de muzica moderna, cum ar fi rock, pop și musicaluri.
Arena poate fi vizitata doar in zilele in care nu are loc un spectacol, asa ca am avut mare noroc. Multe din informatii le-am obtinut de ici de colo, altele ascultand ghizii pentru tururile organizate. Se pare ca prima restaurare ii este atribuita regelui ostrogot, Teodoric. Arena a avut mult de suferit in urma puternicului cutremur din 1117, chiar si fatada initiala a fost total distrusa, dar a fost refacuta si consolidata si i s-au facut si cateva modificari arhitecturale. Numarul de locuri prevazut initial de 30 000 de spectatori s-a injumatatit dupa cataclism. Arena a fost si martorul tacut al luptelor medievale si al executiilor publice care au avut loc aici. Cine s-ar fi gandit ca acea multime deliranta si avida de sange va fi inlocuita, peste doua mii de ani, cu un public la fel de avid, dar avid de muzica de cea mai buna calitate? Se pare ca titlul de cea mai mare sala lirica in aer liber se datoreaza tenorului John Zenatello, care a concertat aici impreuna cu alti cantareti .Cu totii ar fi remarcat acustica perfecta oferita de Arena. Asa ca, timp de mai bine de optzeci de ani aici au loc vara de vara spectacole de mare amploare, intr-un decor generos. Arena i-a avut drept oaspeti pe Placido Domingo, Maria Callas, Luciano Pavarotti…Biletele de spectacol nu sunt foarte scumpe, dar trebuie procurate din timp. Uneori mai raman, dar sunt atat de departe de scena incat mai bine alegi o cafenea in Plazza Bra sau o terasa si asculti doar muzica, bine, nu se vad decorurile magnifice, dar…de auzit, se aude foarte bine.
Plazza Bra, una dintre cele mai atragatoare si animate din lume, este inconjurata de cladiri superbe, in culori deschise si cu o arhitectura simetrica. Chiar in partea sudica a Arenei, vis-à-vis de intrarea pentru spectacol, se afla Palazzo della Gran Guardia, opera arhitectului renascentist Domenico Curtoni, ucenicul lui San Micheli.
Cladirea este lipita chiar de zidul medieval (lucrarile demarand in 1610) si a fost construita in scopuri militare. In interior se organizeaza expozitii temporare. Aici nu am intrat, din pacate, dar am ocolit si privit cu grija exteriorul, de fapt am trecut prin curtea interioara si ne-am continuat drumul ca sa ajungem sa vedem Arena.
In imediata vecinatate se afla si Palatul Barbieri, o cladire construita intre anii 1836-1848 in stil neoclasic, pe vremea cand Verona facea parte din Imperiul Habsburgic. Arhitectul sau inginerul Giuseppe Barbieri s-a inspirat din alura templelor romane, carora le-a adaugat coloane de inspiratie corintica. Azi edificiul adaposteste, aproape in totalitate, birouri administrative.
De aici itinerariul poate fi urmat in doua variante, dupa cum preferati si dispuneti de timp: spre Casa di Giulietta (Via Capello, 23) sau spre Tomba di Giulietta.
Trebuie sa recunosc ca am dat atentie deosebita doar Casei di Giulietta, eram si contracronometru, mai erau atat de multe catedrale, biserici, muzee de vizitat, astfel incat am hotarat sa ne multumim cu “balconul Giuliettei”.
Dar pot face precizari care sunt de folos in alcatuirea programului de vizita al Veronei, celor care doresc s-o faca pe cont propriu ( tururile ghidate au alte trasee).
Povestea celor doi indragostiti e controversata din multe puncte de vedere. O data ca ar fi fost istorisita pentru prima data de un cavaler nobil, Vicenzo Luigi Da Porto; tinerii Romeo si Julieta au fost personajele principale din “Istoria celor doi tineri de vita nobila”, o poveste foarte asemanatoare cu cea a unui alt povestitor, Matteo Bandellocare, care a reluat ceva mai tarziu subiectul povestii de dragoste curmate tragic si care s-a bucurat de un succes enorm. Povestea s-a raspandit curand in toata Europa. Odata ajunsa si la Shakespeare, este rescrisa de catre acesta ca piesa de teatru. In sfarsit!
Ce trebuie retinut este faptul ca de aceasta minunata istorisire a celor doi tineri se leaga vizita Casei di Giulietta si a Mormantului Giuliettei. Si Casa di Romeo sau Casa Montecchi ( Via delle Scagliero) este fotografiata intens de turisti, dar nu se poate vizita pentru ca inca apartine proprietarilor de drept. Ea este foarte aproape de Casa di Giulietta, la doar cateva sute de metri distanta. Pentru popularitatea de care s-a bucurat legenda, Primaria orasului Verona a incercat sa-i dea o si mai mare nota de credibilitate si, avand in vedere ca eroina moare in poveste, a “stabilit” un loc pentru mormantul nefericitei tinere pe care l-a asezat intr-o manastire franciscana, San Francesco; asa legenda este completa.
Pana la Casa di Giulietta am intrat insa in Biserica San Fermo Maggiore, situata destul de aproape de Ponte Navi de pe fluviul Adige, “breteaua de azur” a Veronei.
Si, hei, iata-ne in sfarsit victoriosi la Casa di Giulietta. Pai, in urma cu un an, ajunsesem seara; dar atunci rezultatul ar fi fost acelasi: nu am fi putut s-o vizitam deoarece era in curs de restaurare si ne-am multumit, la “ceas tarziu”, doar s-o privim prin grilajul metalic.
Acum am pasit pe poarta larg deschisa, ochii s-au ridicat spre balconul celebru, dar si spre statuia Giuliettei turnata in bronz.
Langa statuie se afla o placa cu versete din tragedia lui Shakespeare.
Celebra casa a fost cumparata putin dupa 1900 de Primaria Veronei pentru a fi introdusa in circuitul turistic si restaurata. Transformarile importante ale acestei cladiri de secol XIII, acum o frumoasa casa cu fatada de caramida, i se datoreaza lui Antonio Avena (1935). Nu am inteles foarte clar ce arhitect a adaugat cladirii “balconul Giuliettei” (el nu exista initial, a fost construit dupa succesul primei versiuni din 1936 a filmului “Romeo si Julieta”). La modul in care se prezinta, casa ar fi putut apartine unei familii nobiliare, sa zicem Del Capulet. Accesul este gratuit in curte si chiar puteti sa aruncati o privire rapida la parter, dar daca vreti sa traiti “scena balconului”, veti plati un bilet de intrare de 6 EUR/persoana (pentru cei care nu au cardul turistic Verona).
Chiar daca nu vi se va parea ceva foarte deosebit la aceasta casa, doar pentru legenda care a cucerit o lume intreaga si tot merita sa urcati la etajele superioare pe scarile de lemn dintr-un alt veac.
Interioarele sunt minunate,
obiectele expuse (cuferele Giuliettei) sunt interesante,
sala de mese,
dormitorul Giuliettei,
sau frescele ce impodobesc peretii.
In camera Giuliettei am recunoscut imediat costumele celor doi actori, Olivia Hussey si Leonard Whiting, cei doi protagonisti ai versiunii cinematografice “Romeo si Julieta “ ce apartine lui Franco Zefirelli. Ce emotie poate fi mai mare decat cea simtita in induiosatorul moment in care am intrat in camera si am zarit costumele reale din filmul vechi, vazut pe cand aveam, daca ma gandesc bine, 12 ani ( filmul fiind realizat inainte cu 4 ani? ) Si patul din film…si rochia superba a Giuliettei!
…Uneori vrem sa visam, sa ne cufundam intr-o lume a nimanui, o lume a legendelor si sa o luam razna pentru ceva timp cu gandurile si imaginatia noastra. Priveam pe geam din camera Giuliettei si imi imaginam...
Acum, in Casa di Giuliettaa, am trait unul dintre acele momente in care vrei, si chiar reusesti, sa depasesti bariera dintre realitatea inconjuratoare si lumea mirifica a povestilor de dragoste…La realitate am revenit, cum zice italianul :”subito”, pentru ca am vazut in curte “peretele Giuliettei”, un loc cu ravase, biletele, guma de mestecat lipita, tot felul de obiecte mici, lacatele…Acestia sunt turistii cu obiceiurile lor nepotrivite! Si ceea ce se vede …urmele indiferentei lor fata de frumos.
De la Casa di Giulietta sunt doi pasi pana in Plazza delle Erbe, o frumoasa piata cu iz medieval, centrul social, economic si religios al vechii Verone.
Nici nu stii la ce sa te uiti mai intai: la piata in sine cu tarabe, chilipiruri, cam cu de toate sau sa o scrutezi larg din toate partile.
Insa mai aproape de noi s-a ivit o coloana gotica veche si nu foarte inalta iar in centrul Plazzei delle Erbe se află o fantana veche din marmura, Fontana Madonna Verona, construită în 1368 de domnitorul Cansignorio della Scala si este interesanta prin faptul ca are o statuie prin care tasneste apa (cum se vede mai jos).
Din Piazza delle Erbe am continuat pe langa Torre dei Lamberti (inalt de 82 metri) construit in 1172
si devenit cea mai inalta cladire a Veronei ce domina impunator aceasta piata: doar a “supravietuit” celor trei incendii din 1218, 1541 si 1723.
Intentionam sa ajungem in celebra Plazza dei Signori, o piata ce emana eleganta si rafinament nobiliar. In centrul acestei piete se inalta Monumentul lui Dante Alighieri, construit in 1865.
Urmand Corse Saint’Anastasia, am ajuns usor la biserica cu acelasi nume, Biserica Saint’Anastasia, o minunatie gotica ce a fost terminate abia in 1481, desi constructia ei a inceput in 1290 dupa schitele a doi arhitecti-calugari, Fratele Benvenuto de Bolognia si Fratele Niccolo d’Imola. Biserica a fost redenumita dupa Sfantul Petre, Martirul Veronei, dar oamenii au continuat s-o numeasca Saint’Anastasia.
Inca un pic si vom revedea Domul din Verona pe care, anul anterior, il vazusem doar seara, in amurg. Acesta este situat departe de multimea turistilor, parca dat uitarii...Dar nu , nu este deloc asa.
Domul din Verona s-ar putea sa va surprinda: este mai degraba un “cumul” de cladiri , un complex architectural decat un tot unitar asa cum suntem obisnuiti sa vedem. Fatada Domului este “vegheata” de statuile lui Roland si Olivier, cei doi generali vestiti ai lui Carol cel Mare, fiind acoperita cu o piatra numita rosso di Verona. In interior se afla o fantana octogonala, o magnifica sculptura romana.
Este o adevarata splendoare ce se poate vedea,
opulenta si grandoare.
De aici a urmat o splendida si lunga plimbare pe malul fluviului Adige. Mai aveam, din ceea ce ne propusesem, doar doua obiective: Castelvecchio si Biserica di San Zeno. Chiar nu putem sa le vedem pe toate, am invatat de ceva timp acest adevar, dar macar o parte din ce are mai frumos si important un oras se impune a fi vizitat.
Castelvecchio (Corso Castelvecchio 2,) este un splendid palat-fortareata al familiei Scala, construit in 1354, o spectaculoasa cladire medievala de caramida rosie care se oglindeste in apele fluviului Adige.
Langa Castelvecchio
se afla si Ponte Scaligero, un pod distrus de nazisti in cel de-al doilea razboi mondial, dar refacut ulterior razboiului; plimbarea pe el a fost un deliciu.
Castelvecchio a devenit in 1925 muzeu si mult mai tarziu, in 1957, a fost restaurat prin grija arhitectului Carlo Scarpa.
Acesta, impreuna cu directorul sitului, a structurat si organizat acest muzeu asa cum apare azi. Galeria cuprinde 29 de camere pline cu o bogata colectie de exponate din care abunda sculpturi, vestigii romane, reliefuri, bijuterii, fresce.
In plus, muzeul are si o bogata colectie de arme. Cea mai speciala sculptura este o statuie ecvestra care il infatiseaza pe “intemeietorul” Castelvecchio, pe Cangrande al II-lea.
Intrarea fara card Verona este 6 EUR/persoana.
Am reusit sa mancam frugal dupa vizita facuta la Castelvecchio si o sa ramaneti surprinsi: desi multa lume adora pizza, la Verona…nu este o specialitate locala. Bineinteles ca veti gasi, dar cel mai bine orientati-va catre niste paste, sunt delicioase aici. Sau pentru amatorii de carne de cal…sunt destule specialitati. Aproape ca nu stiu ce am ales, dar a fost bun-bun.
Ca sa nu ma mai lungesc la vorba, ultima vizita am facut-o la Biserica San Zeno Maggiore, fara de care nu aveam complet “siragul perlelor veroneze”. Am ales bine traseul de vizita pentru ca aceasta biserica este oarecum in vestul Veronei si mult in afara zonei turistice.
Se spune despre ea ca ar fi cea mai frumoasa basilica in stil romanesc din Italia.
Ridicata pentru Sfantul Zeno, patronul Veronei de origine africana ce este inmormantat jos, in cripta, aceasta biserica in stil bizantin te vrajeste din primul moment in care patrunzi in interior. Privirile iti zboara mai intai spre tavanul splendid ce creeaza imaginea unei nave rasturnate, dupa care se opresc in altarul principal unde se afla “Madona cu pruncul si sfintii”, o panza celebra atribuita pictorului Andrea Mantegna. Biserica San Zeno Maggioreut a depasit destule incidente, un exemplu fiind teribilul cutremur din 1117 ce a afectat intreaga Verona. A fost refacuta, i s-au adus completari, cu timpul a devenit parohiala (1806). Merita vazuta pentru contrastul dintre exteriorul sobru si simplu in comparatie cu interiorul colorat cu nuante dominant calde de roz-bej-galben-ocru.
Ziua fermecatoare din “orasul iubirii eterne” a luat totusi sfarsit. Tristete mare, dar si o bucurie totala simteam ca imi inunda sufletul. A fost o zi perfecta! Nu i-a lipsit nimic. Si zilele perfecte sunt UNICE…raman amintirile pe care le cautam si le regasim in mereu alte si alte obiective turistice …mai ales atunci cand facem comparatii cu ceea ce “colectionam” in minte si inima…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu