duminică, 3 aprilie 2016

Vatican...O dimineata de iulie prin Muzeele Vaticanului (II)

Vatican...O dimineata de iulie prin Muzeele Vaticanului (II)


Muzeele Vaticanului
In Muzeele Vaticanului punctele fierbinti sunt "Le Stanze di Raffaello" (Camerele lui Rafael) si bineinteles magnifica, extraordinara Capela Sixtina. "Le Stanze di Raffaello" este o capodopera a artistului realizata impreuna cu ucenicii sai intre 1508 si 1524 si in tehnica trompe-l'oeil.  Cele patru incaperi, cronologic pictate dupa cum urmeaza: "Stanza della Segnatura", (Camera Semnaturii),
Stanza della Signatura, Muzeele Vaticanului
"Stanza di Eliodoro", (Sala lui Heliodorus), "Stanza dell'Incendio di Borgo" (Sala incendiului din Borgo) si "Stanza di Constantine" (Camera lui Constantin) au fost realizate la comanda Papei Iulius al II-lea, care a fost atat de incantat de lucrare incat i-a permis lui Rafael sa picteze si peste frescele dinainte existente.
"Stanza della Segnatura" a fost prima lucrare a lui Rafael realizata la Vatican pentru apartamentele noului Papa. Splendida sala si-a luat numele de la "Segnatura Gratiae e Iustitiaie" deoarece aici se afla locul unde se semnau bulele papale. Frescele precum "Scoala din Atena" - model in istoria artei - si "Parnassus" reprezinta unele dintre cele mai frumoase realizari ale artistului. Faimoasa camera adaposteste biblioteca particulara a Papei Iulius al II-lea. 
Le Stanze di Raffaello, Muzeele Vaticanului
"Stanza dell'Incendio di Borgo" a fost destinata initial sa functioneze ca sufragerie, dar papa Leon al X-lea a transformat-o in sala de muzica. 
Stanza dell'Incendio di Borgo, Muzeele Vaticanului
Numele sau provine de la celebra fresca “Incendiul din Borgo”realizata dupa planurile lui Rafael si finalizata dupa moartea acestuia de catre elevii sai.
Stanza dell'Incendio di Borgo, Muzeele Vaticanului
Celelate doua sali sunt la fel de frumoase, am petrecut mult timp in ele ca sa le admiram, dar deja rabdarea ne era tot mai greu stapanita. 
Le Stanze di Raffaello, Muzeele Vaticanului
Ne-am oprit ceva mai mult in Apartamentele Borgia, care sunt de fapt o suita de incaperi din Palatul Apostolic din Vatican ce au folost folosite de catre Papa Alexandru al VI-lea Borgia. In Apartamentele Borgia, daca veti privi si cauta cu mare atentie, veti regasi emblema familiei Borgia , care este taurul. Intr-una din picturi, sub chipul Sfintei Caterina se ascunde Lucrezia Borgia, fiica Papei.
Dupa un timp am realizat ca...Extraordinar! Parcursesem atat de multe sali, "loviti" de ploaia de informatii abatuta asupra noastra si nu simteam nici un pic de oboseala, desi era cald, desi era iulie!

Ei, dar ce supriza? Chiar inainte de a ne angaja pe holul ingust ce ducea spre Capela Sixtina, am putut admira o colectie de arta contemporana si au raspuns prezent la…”apel” cativa dintre artistii pe care ii pretuiesc mult de  tot: August Rodin, 
August Rodin
Salvador Dali,
Salvador Dali

Marc Chagall cu "Pieta rouge" (1956)
Marc Chagall, Pieta rouge, Muzeele Vaticanului
si Henri Matisse cu "Arborele vietii", lucrare donata de fiul sau, Pierre Matisse in 1980.
Arborele vietii, H Matisse, Muzeele Vaticanului
Extraordinara aceasta geniala idee de a alatura valoroasei colectii de arta renascentista a Vaticanului cateva lucrari ale artistilor contemporani!
Iar din acesta zona ne-am angajat pe un coridor ceva mai stramt
Muzeele Vaticanului
si…iata-ne in sfarsit in Capela Sixtina! Faimoasa prin frumusete si valoare…faimoasa pentru ca aici se intruneste conclavul papal in vederea alegerii noului Papa! Se zice ca dimensiunile sale ar fi similare cu cele ale Templului lui Solomon. Am lasat la o parte orice idee, apreciere, informatie si m-am multumit sa profit din plin de aceste momente unice si sa privesc cu mare atentie ceea ce vedeam acum, in realitate: Magnifica! Si chiar unica!
Capela Sixtina, Vatican
E bine sa va dotati de acasa cu un binoclu care sa va dea posibilitatea studierii detaliilor, mai ales ca in Capela Sixtina nu este permisa fotografierea sau filmarea. Inseland putin vigilenta paznicilor (sunt multi si sunt foarte atenti la vizitatori) am surprins cateva imagini pe ascuns, filmand pret de cateva secunde. 
Capela Sixtina, Vatican
Cand pasesti prima data in Capela Sixtina impresia este a unui "bloc" de oameni, o multime compacta in centrul salii care abia se stapaneste sa taca si este nevoie de interventii regulate a celor care asigura linistea pentru a nu se crea un vacarm de exclamatii, uimiri, comentarii...Cel mai bine este sa aveti stabilita o tactica in a privi si vizita Capela Sixtina chiar de la intrare. Trebuie sa stiti deja, cand pasiti in Capela Sixtina, “CUM” o veti “privi”, pentru ca, din pacate, privirile va vor fugi in toate partile si veti pierde timp pretios. O initiere prealabila ar fi de dorit. Eu am inceput cu peretii si de indata ce nu-mi respectam “regula” ma intorceam cu privirea unde ramasesem. Merita luate rand pe rand si studiate cele 12 lucrari de pe pereti ale lui Perugino, Ghirlandaio, Botticelli si Signorelli. Si ca sa fie si mai concludent: incepeti de la altar apoi urmariti alternativ scenele din vietile lui Moise si Hristos.
Si ar fi bine ca tavanul sa raman la sfarsit: va fi imaginea pe care o veti avea de-a pururi in minte Cel putin eu asa am perceput Capela Sixtina si ori de cate ori imi amintesc de ea sau trebuie sa povestesc ceva in cateva cuvinte ma refer la acest tavan...Uluitor! Sublim! Fantastic! 
Parca tot ceea ce vazusem anterior palise, se estompase si priveam acum spre “Geneza”, spre “Pacatul original”… spre “Crearea Soarelui si a Lunii”.
Am iesit din Capela Sixtina si am revenit pentru vizita si a altor cateva sali aflate pe itinerarii diferite de cel ales de noi.
Sala degli Indirizzi, Muzeele Vaticanului
Acestea sunt parca mai luminoase si mai "calde" in comparatie cu cele de la inceputul vizitei, cam prea "reci" si "oficiale".
Am intrat in Sala dei Papiri,
Sala dei Papiri, Muzeele Vaticanului
in care totul se exprima prin nuanta "auriu".
Iar spre final am descoperit sali pline de obiecte de metal, portelan sau lemn;
Muzeele Vaticanului
cele din portelan foarte minutios lucrate.
Muzeele Vaticanului
Si poate ca am mai fi poposit, dar simteam nevoia unei "pauze culturale" inaintea vizitarii unui alt colosal obiectiv turistic: Bazilica Sfantul Petru.
Am coborat pe monumentala scara privind cu jind in urma: asta a fost!
Muzeele Vaticanului
Pauza chiar am luat-o si am petrecut-o in fata unui cappucino adevarat, in cafeteria Vaticanului…doar cat sa ne revenim si sa fim apti pentru a sta la o alta mare coada! Doar ne asteapta Biserica Sfantul Petru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu